e-Slabire
Cautare:

e-Slabire
 

Supermodelele anilor '90 se intorc

Cuvinte cheie :

Christy Turlington, Linda Evangelista, Naomi Campbell şi Claudia Schiffer, câteva dintre supermodelele devenite celebre în anii 90, sunt din nou ambasadoarele unor branduri de lux


Christy Turlington, Linda Evangelista, Naomi Campbell şi Claudia Schiffer sunt câteva dintre fotomodelele celebre care nu numai au reprezentat imaginea unor branduri, ci au devenit chiar ele branduri de renume.

În prezent, la circa 20 de ani de la apogeul perioadei lor de glorie, supermodelele s-au întors în campaniile publicitare ale unor branduri de lux.

Această strategie a brandurilor de a apela la celebrităţi din lumea modei şi modelling-ului are legătură cu dorinţa lor de a se defini ca fiind fără vârstă, dar şi o metodă de a se proteja de scandalurile provocate de unele dintre reprezentantele noii generaţii de modele. 

Potrivit lui Kay Barron, editor de modă al ediţiei britanice a revistei Grazia, fotomodele din noua generaţie nu au puterea de a-şi impune şi păstra o imagine individuală. "În acest moment e foarte greu să le diferenţiezi pe tinerele modele care defilează pe podium. Supermodelele aveau o imagine individuală pe care nu au pierdut-o încă", a mai spus ea.

"Christy Turlington este la fel de frumoasă acum ca şi atunci când avea 20 de ani. Are o imagine care nu a fost afectată de timp şi care atrage pe toată lumea, fiind perfectă ca ambasador de brand", a exemplificat ea.

Printre celelalte supermodele care au reintrat în atenţia reprezentanţilor marilor case de modă se numără Naomi Campbell, în vârstă de 39 de ani, care va fi imaginea campaniei de toamnă/iarnă a casei de blănuri Dennis Basso, deşi în trecut a lucrat şi în colaborare cu PETA.

Claudia Schiffer,în vârstă de 38 de ani, care a declarat acum mai mult timp că "supermodele, aşa cum au fost în trecut, nu mai există", este în prezent imaginea brandului Salvatore Ferragamo iar din toamnă va fi şi protagonista unei campanii pentru un nou parfum semnat Alberta Ferretti.

Pe de altă parte, Linda Evangelista, în vârstă de 44 de ani, este atât imaginea casei de modă Prada, cât şi a companiei de cosmetice L'Oreal, în timp ce Stephanie Seymour (40 de ani) va reprezenta brandul de lenjerie Chantelle.

Un purtător de cuvânt al Chantelle a declarat că Stephanie Seymour a fost aleasă ca ambasadoare de brand nu numai pentru că a fost un supermodel celebru, ci şi pentru că este mama a patru copii.

De asemenea, Milla Jovovich, care, la 33 de ani, a depăşit vârsta obişnuită la care modelele se retrag din activitate, va fi imaginea unei campanii pentru parfumul "Cashmere Mist", al Donnei Karan, după opt ani de la primul ei contract cu acest brand.

 

mediafax.ro

 

Mai multe despre acest subiect:

 
 

Poti comenta si tu acest articol. Spune-ti parerea aici!

Campurile marcate cu * sunt necesare.


If you have trouble reading the code, click on the code itself to generate a new random code.
 

Aceasta sectiune este moderata si aparitia comentariului poate fi intarziata. Nu este nevoie sa retrimiteti comentariul.